Începând cu luna iulie, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 investitorii vor putea solicita fonduri europene nerambursabile, prin Sub-măsura 7.6 ,,Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural.” Scopul investiţiilor sprijinite în cadrul acestei sub-măsuri este de protejare a patrimoniului cultural sau/ şi realizarea investiţiilor pentru conservarea moştenirii de interes local, a aşezămintelor monahale inclusiv a modernizării aşezămintelor culturale.
Obiectivele submăsurii 7.6:
# Susţinerea investiţiilor de restaurare, conservare şi accesibilizare a patrimoniului cultural imobil de interes local, a aşezămintelor monahale inclusiv a aşezămintelor culturale;
# Punerea în valoare a moştenirii culturale locale, la promovarea turismului rural, conducând astfel la creşterea nivelului de trai în zonele rurale;
# Dezvoltare locală sustenabilă;
Beneficiari eligibili
# Fermierii, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate;
# ONG-uri definite conform legislaţiei în vigoare;
# Unităţi de cult conform legislaţiei în vigoare;
# Persoane fizice autorizate/societăţi comerciale care deţin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B;
Sprijinul nerambursabil va fi de:
# 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de profit dar nu va depăşi 500.000 euro;
# 85% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, generatoare de profit dar nu va depăşi 200.000 euro;
Pentru informaţii suplimentare vă stăm la dispoziţie şi vă aşteptăm să scriem împreună proiecte de succes!
S.C. PRO XPERT CONSULTING S.R.L.
Telefon: 0264.595.121
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Adresă: Strada Meteor, nr. 53, Cluj-Napoca, judeţul Cluj