46Consiliul Local şi Primăria Gîrbău, prin primar prof. Gheorghe-Lucian Broaina, au plăcerea de a vă invita să luaţi parte la sărbătoarea locală “Fiii satului la Nădăşelu”, eveniment ce va avea loc în perioada 6-7 iunie. Aşa cum s-a obişnuit deja în ultimii ani, organizatorii pregătesc pentru participanţi competiţii sportive şi momente artistice.
Dacă ziua de sâmbătă, 6 iunie, va fi dedicată mişcării în aer liber, duminică, 7 iunie, după slujba de la biserică, va urma Sfeştania la Căminul Cultural din Nădăşelu, prilejuită de finalizarea lucrărilor de extindere şi reabilitare.
Tăierea panglicii la Căminul Cultural este un motiv de bucurie pentru că, de acum, cetăţenii vor beneficia de o locaţie modernă, realizată la standarde înalte, pentru organizarea celor mai importante evenimente ale comunităţii. Dar, trebuie precizat că noul Cămin Cultural este totodată o dovadă a faptului că în comuna Gîrbău autorităţile locale sunt permanent preocupate de îmbunătăţirea infrastructurii şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor.
Manifestările vor continua cu un spectacol folcloric, organizat în curtea castelului din localitatea Nădăşelu. Pe scenă vor urca şi în acest an solişti consacraţi de muzică populară şi dansatorii ansamblurilor din comună. Se anunţă două zile pline de surprize şi voie bună, aşa că nu ar trebui să vă faceţi alt program – ne vedem la Nădăşelu!