Dacă în anul 2.000 erau încă 12 veterani de război în viaţă în comuna Cătina, azi putem să strângem mâna unui singur supravieţuitor al luptelor crâncene purtate pentru apărarea neamului. Poate acum, mai mult ca oricând, în preajma “Zilei Eroilor”, trebuie să le apreciem eroismul, curajul de a se jertfi pentru ţară, şi să le cinstim amintirea.
Ca în fiecare an, cu ocazia marii sărbători creştineşti a „Înălţării Domnului”, şi totodată sărbătoarea naţională închinată Eroilor, Primăria comunei Cătina, Consiliul Local, Biserica Ortodoxa Cătina şi Şcoala Gimnazială Cătina au pregătit câteva activităţi cultural-artistice şi religioase. În cadrul evenimentului de joi, 21 mai, şcoala a implicat elevii în prezentarea unui program de cântece şi poezii patriotice. Tinerii din comună au participat, de asemenea, şi la depunerea de coroane la Monumentul Eroilor şi la mormintele eroilor martiri.
În puţine comune localnicii se mai pot bucura să aibă printre ei consăteni veterani de război. Domnul Sever Fizeşan, din satul Hodaie, acum la impresionanta vârstă de 94 de ani, a primit cu ocazia festivităţii militare de la Cătina, din partea Comandantului Armatei din Gherla, o diplomă de merit.
Performanţe în sport
După cele mai recente meciuri ale Gloriei Cătina, cel purtat pe teren propriu cu comuna vecină, Cămăraşu, încheiat cu scorul de 4-2, disputa cu A.S. Luceafărul Ghirişul Român, şi cea cu A.S. Viitorul Sopor din 31 mai (când echipa galbeni-albaştrilor a marcat 6 goluri), Cătina rămâne pe primul loc în clasamentul Ligii a V-a, Zona Mociu. După etapa a 22-a, echipa cătineană avea 53 puncte, golaveraj 103-22, cu 10 puncte avans faţă de următoarea clasată, A.S. Avântul Suatu.
Primarul comunei, domnul Alexandru Bota, un susţinător al sportului şi activităţilor culturale din comună, ne preciza că au început lucrările la terenul sintetic de la Şcoala din Cătina, iar în curând, după obţinerea tuturor formalităţilor legale, vor putea demara şi lucrările la Centrul de Informare Turistică. Totodată, cu mare bucurie, edilul şef ne declara, la sfârşitul lunii mai, că în zilele ce vor urma se va putea da în folosinţă reţeaua de apă şi canalizare Cătina – Valea Caldă.