musatestiCu speranța că de anul acesta nu vor mai fi piedici la finanțarea proiectelor, dacă acestea vor fi întocmite corect, edilul șef de la Mușătești se pregătește pentru trimiterea la Ministerul Dezvoltării Regionale a documentației pentru  extinderea rețelei de apă curentă în satele Mușătești, Vâlsănești, Valea Faurului, Valea lui Maș, și înființarea sistemului de canalizare în comuna Mușătești.

”Concret, lucrurile stau în felul următor. Noi avem deja aproximativ 18 km de conductă introdusă pentru alimentarea cu apă, însă sistemul nu este funcțional, fiind necesară amenajarea gospodăriei de apă. Ne dorim extinderea rețelei și, evident, înființarea gospodăriei de apă, concomitent cu săparea altor foraje. În ceea ce privește sistemul de canalizare, sunt necesare două stații de epurare pentru a prelua apa uzată din întreaga comună. Având în vedere că proiectele pentru aceste utilități au prioritate ”0”, suntem optimiști în ceea ce privește finanțarea”, spune primarul Constantin Oancea.
Executivul din Mușătești nu renunță nici la proiectele pentru modernizarea drumurilor. Tot pe OG 28, conducerea primăriei va depune documentațiile pentru asfaltarea DC 218A și 218 B Costești-Vâlsănești și DC 267- Robaia.
Conform spuselor primarului Constantin Oancea, după aprobarea bugetului vor fi continuate lucrările la podurile începute de administrația locală anul trecut.

Doamnelor şi domnişoarelor, fie ca 8 Martie să vă fie un prilej de bucurie, să simţiţi mai puţin apăsarea grijilor şi să vă umpleţi gândurile şi sufletul de căldura primăverii!
La mulţi ani!
Primăria şi Consiliul Local Muşăteşti
Primar, Constantin Oancea