cateasca primar 2026 5Primăria Comunei Căteasca continuă demersurile pentru modernizarea infrastructurii locale și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori. Mai multe proiecte importante au fost finalizate, în timp ce altele se află în diferite etape de pregătire sau urmează să intre în execuție. ”Unul dintre proiectele finalizate îl reprezintă extinderea rețelei de alimentare cu apă în zona cimitirului din satul Siliștea. Lucrările au fost încheiate, contribuind astfel la îmbunătățirea infrastructurii de utilități din această zonă. În ceea ce privește reabilitarea și modernizarea stației de tratare a apei din satul Gruiu, proiectul se află în prezent în stadiul de proiectare. Prin această investiție se urmărește modernizarea infrastructurii existente și îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă pentru cetățeni”, declară primarul comunei Căteasca, Liviu Năstase. 

 

Un alt obiectiv important îl constituie extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale în comuna Căteasca. Lucrările au fost contractate, însă demararea efectivă a acestora este momentan amânată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Începerea lucrărilor va avea loc imediat ce vremea va permite desfășurarea intervențiilor în teren în condiții corespunzătoare.

Dezvoltarea comunei, o preocupare permanentă

Administrația locală a înregistrat rezultate și în domeniul eficienței energetice. Atât proiectul de modernizare a iluminatului public, cât și cel privind realizarea parcului fotovoltaic au fost finalizate. Aceste investiții contribuie la reducerea consumului de energie electrică, diminuarea cheltuielilor administrației locale și utilizarea surselor de energie regenerabilă. Prin proiectele finalizate și prin investițiile aflate în diferite etape de implementare, Primăria Comunei Căteasca își propune să continue procesul de modernizare a localității, să dezvolte infrastructura de utilități și să creeze condiții mai bune de trai pentru toți locuitorii. Dezvoltarea comunei presupune investiții constante, responsabilitate administrativă și preocupare permanentă pentru nevoile comunității.

Sprijin pentru cetățeni în sezonul rece

Pe lângă investițiile în infrastructură, autoritățile comunei Căteasca acordă o atenție deosebită sprijinirii persoanelor și familiilor cu venituri reduse. Începând cu data de 15 octombrie 2026, administrația locală a început primirea dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței, conform prevederilor legale. Cetățenii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate sunt încurajați să depună documentele necesare la sediul Primăriei Comunei Căteasca, în cadrul compartimentului de specialitate. Reprezentanții administrației locale recomandă persoanelor eligibile să solicite acest sprijin, astfel încât măsura să ajungă la toți cei care au nevoie de ajutor în perioada sezonului rece.