bughea de sus 1 latAdministrația locală din Bughea de Sus continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere, finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. În paralel, Primăria pregătește noi investiții: modernizarea a două poduri și digitalizarea serviciilor administrative. În această perioadă, lucrările din cadrul proiectului de modernizare a drumurilor sunt concentrate pe ultimele intervenții necesare pentru definitivarea infrastructurii. Pe strada Valea Siliștii se lucrează la aducerea la cotă a capacelor căminelor de canalizare, operațiune care urmează să fie executată și pe strada Poligonului.

Tot pe strada Poligonului mai sunt de realizat lucrări de consolidare a malurilor prin montarea unor gabioane, în amonte și în aval de pod, pe o lungime totală de aproximativ 60 de metri, precum și amenajarea rigolelor pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale. De asemenea, sunt necesare montarea barelor de protecție la pod și amenajarea acceselor către gospodăriile de pe strada Valea Siliștii, în zonele în care existau podețe. Ultima etapă va include realizarea marcajelor rutiere și instalarea indicatoarelor de circulație, acolo unde este necesar. „Lucrările nu au fost întrerupte, iar proiectul este foarte aproape de finalizare. Au mai rămas însă o serie de intervenții care necesită timp și care trebuie executate corespunzător. Chiar dacă ne-am fi dorit să încheiem investiția anul acesta, cel mai probabil recepția va avea loc anul viitor. Important este ca toate lucrările să fie realizate la standardele de calitate prevăzute și să avem o infrastructură durabilă, care să răspundă nevoilor comunității”, a declarat primarul comunei Bughea de Sus, Nicolae Tarbă.

O intervenție importantă a vizat și strada Izvoarelor, unde a fost refăcut, pe o lungime de aproximativ 25-30 de metri, un zid de sprijin deteriorat în urma ploilor abundente și a aluviunilor aduse de viituri. Zidul, situat până în dreptul Casei Bella, nu făcea parte din lucrările executate prin proiectul „Anghel Saligny”. În perioada următoare vor fi realizate și lucrări suplimentare de refacere a îmbrăcămintei asfaltice afectate de degradarea acestuia.

Poduri în modernizare

Pe lista investițiilor finanțate din fonduri proprii se află modernizarea a două poduri care asigură accesul în diferite zone ale comunei. Primul obiectiv este situat în fața școlii din Bughița, unde actuala traversare pietonală urmează să fie înlocuită cu o infrastructură modernizată. Predarea amplasamentului către constructor este programată în perioada imediat următoare, existând perspectiva începerii lucrărilor până la sfârșitul acestui an. Cea de-a doua investiție vizează podul de pe strada Râului, unde actuala cale de acces, realizată pe o structură metalică și din lemn, se află într-o stare avansată de degradare. Pentru acest obiectiv a fost deja întocmită Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), execuția fiind estimată să înceapă anul viitor. „Sunt două investiții pe care le considerăm necesare, în primul rând din perspectiva siguranței cetățenilor. Vorbim despre căi de acces utilizate de locuitori, iar starea lor impune intervenții. Le vom realiza etapizat, în funcție de resursele bugetare disponibile, astfel încât să putem asigura condiții corespunzătoare de circulație.”, a precizat edilul șef.

Proiect pe digitalizare

Un alt proiect care urmează să intre în etapa de implementare vizează digitalizarea administrației publice locale. Primăria Bughea de Sus se pregătește să semneze contractul de finanțare pentru o investiție ce presupune modernizarea echipamentelor informatice din toate compartimentele instituției, precum și introducerea unor aplicații și soluții software destinate eficientizării activității administrative.

Noile instrumente digitale vor permite o gestionare mai rapidă a documentelor, simplificarea circuitului intern al acestora, reducerea timpilor de procesare a solicitărilor și îmbunătățirea comunicării între compartimente. Totodată, digitalizarea va crea premisele extinderii serviciilor electronice oferite cetățenilor, reducând necesitatea deplasărilor la sediul Primăriei pentru anumite operațiuni.

„Ne dorim o administrație mai eficientă și mai accesibilă pentru cetățeni. Digitalizarea nu înseamnă doar calculatoare noi, ci, mai ales, schimbarea modului în care lucrăm. Vrem să reducem birocrația, să scurtăm timpul de soluționare a cererilor și să facilităm accesul oamenilor la serviciile Primăriei. Este un pas necesar pentru modernizarea administrației locale și pentru o relație mai simplă și mai rapidă cu cetățenii.”, a subliniat primarul Nicolae Tarbă.

La capitolul investiții încheiate, administrația locală a realizat recepția finală a celui de-al treilea proiect de modernizare a iluminatului public, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu.