barla fotbalisti bunSportul are viitor în comuna Bârla, acolo unde pe lângă echipa mare de fotbal, anul acesta a fost constituită o grupă de juniori formată din copii de la clasele primare. Micii sportivi din cadrul Clubului Sportiv ”Viitorul Bârla” au început să aducă acasă rezultate demne de toată lauda, evidențiindu-se prin ambiție și spirit de echipă.  Coordonați de antrenorul Ion Pătru și profesorul de sport Dragoș Florin Tudor, micii fotbaliști de la Bârla s-au făcut remarcați în meciurile din deplasare, dar și în partidele jucate pe teren propriu.

În luna septembrie, echipa U12 de la Bârla a făcut o figură frumoasă la Câmpulung, învingând echipa locală cu scorul de 3-0. Copiii sunt nu numai ambițioși, dar și foarte conștiincioși în ceea ce privește pregătirea sportivă. Cei mici participă la două antrenamente pe săptămână, sesiunile de pregătire fizică și tehnică desfășurându-se în noua sală de sport construită în satul Mozăceni Vale.  

A început amenajarea centralei fotovoltaice

Investițiile locale au avansat în decursul ultimelor săptămâni, iar între timp autoritățile din Bârla au depus și un nou proiect în domeniul eficienței energetice. ”Au început lucrările de amenajare a centralei fotovoltaice în satul Brabeți. Momentan se face împrejmuirea locației și urmează montarea panourilor solare. În completarea acestei investiții am depus de curând un alt proiect, pentru stocarea în baterii a energiei produse de centrala fotovoltaică. Capacitatea de stocare va fi de 1.044 kWh, iar energia generată va acoperi consumul instituțiilor publice și iluminatul stradal”, declară primarul Gheorghe Voicu. 

În paralel, în luna octombrie se va da startul investiției în modernizarea iluminatului public prin AFM. Vor fi montate 303 lămpi cu tehnologie led și sistem de telegestiune, proiectul având rolul de a asigura un iluminat eficient și costuri reduse la electricitate. 

Totodată, în satul Urlueni, pe strada Fântânarilor, a fost turnat covorul asfaltic și urmează să fie trasate marcajele rutiere, iar în satul Mozăceni Vale au fost finalizate extinderile la rețeaua de alimentare cu apă. Lucrările de prelungire a rețelei continuă acum în satul Bârla, în proiect fiind propuse 31 de străzi pentru introducerea utilității. Este vorba de căi de acces de lungimi reduse, însumând un total de 5,5 km de rețea.