În perimetrul Școlii Gimnaziale Nr.1 Poiana Lacului a început de curând amenajarea unui loc de joacă pentru cei mai mici dintre locuitorii comunei. Nu va fi însă singurul spațiu de acest fel din localitate, întrucât autoritățile locale pregătesc amenajarea altor două parcuri de joacă, la grădinițele din Sămara și Păduroiu Vale. ”Sperăm ca toate cele trei locuri de joacă să fie gata până la finalul anului, astfel ca cei mici să se bucure de ele cât mai curând. Sunt proiecte realizate din bugetul local, cu dorința sinceră de a oferi celor mici spații moderne și sigure în care să-și petreacă timpul liber într-un mod cât mai plăcut.”, declară primarul Valerică Spirea.
Școli în modernizare
În același timp, în comună merg înainte proiectele de modernizare a școlilor din Sămara și Păduroiu Vale. Punctual, la Școala Gimnazială Sămara lucrările se apropie de final, momentan fiind în lucru instalarea sistemului de supraveghere video și a rețelei de internet pentru unitatea școlară. În ceea ce privește reabilitarea integrată a Școlii Gimnaziale Păduroiu Vale - proiect demarat în această vară, firma constructoare se pregătește de turnarea plăcii. Reamintim că cele două unități școlare din comuna Poiana Lacului beneficiază de finanțare externă pentru lucrări de reabilitare prin „Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat” (MDLPA).
Nu în ultimul rând, pe teritoriul localității sunt deschise mai multe șantiere de lucru pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare. Lucrările fac parte dintr-un amplu proiect derulat de operatorul regional de apă cu fonduri europene și vor fi finalizate anul viitor. La momentul actual se lucrează în zonele Teiușu, Negoiești, Păduroiu Vale, Dealu Bării, Metofu și Dealu Viilor.
