Primăria Comunei Slobozia a recepționat în luna august utilajele achiziționate prin proiectul destinat gestionării gunoiului de grajd, implementat prin PNRR. În dotarea instituției au ajuns un buldoexcavator, un tractor, remorca, o vidanjă și un încărcător. De asemenea, platforma comunală a fost finalizată, iar la fermieri au fost instalate platforme individuale pentru depozitarea gunoiului de grajd. Investiția va contribui la protecția mediului, precum și la ușurarea activităților desfășurate de agricultorii din localitate.
În altă ordine de idei, în luna septembrie sunt așteptate să înceapă noi lucrări de modernizare a iluminatului public în comună. ”Am semnat contractul de finanțare a lucrărilor cu cei de la Administrația Fondului pentru Mediu, momentan suntem în etapa licitației pentru atribuire. În scurt timp va începe lucrul efectiv, vorbim de etapa a III-a de modernizare a iluminatului. Avem proiect pregătit și pentru cea de-a IV-a etapă de finanțare, îl vom depune imediat ce se va deschide programul la AFM. Astfel, vom reuși astfel să modernizăm iluminatul în toată comuna.”, declară primarul Constantin Cojocaru.
Ample lucrări de modernizare la școala gimnazială
Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu” Slobozia se află în mijlocul unui amplu proces de consolidare, reabilitare și modernizare, grație proiectului finanțat prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (MDLPA). Practic, la școală a fost decopertat totul - podele, tencuială, tavane, urmând a fi realizate lucrări de modernizare radicală. Totodată, în perioada imediat următoare va începe demolarea și reconstrucția sălii de sport din incinta școlii, lucrări integrate într-un proiect derulat prin Programul național ”Școli sigure și sănătoase”. Pe timpul lucrărilor, elevii de gimnaziu vor învăța într-o școală modulară, iar cei de la școlile primare, care la rândul lor urmează a fi modernizate, își vor desfășura cursurile la Școala Nigrișoara și la grădinița din satul de centru.
În localitate se mai află în implementare la ora actuală un proiect pentru amenajarea unei centrale fotovoltaice, investiție finanțată prin Ministerul Energiei, respectiv lucrări de reabilitare a stației de epurare de la sistemul de canalizare.
