La mijlocul verii mai multe șantiere sunt deschise pe teritoriul comunei Bârla. Administrația locală are în derulare o serie de investiții cu fonduri locale, guvernamentale și europene. Astfel, în domeniul infrastructurii se lucrează în satul Urlueni pentru modernizarea străzii Fântânarilor, asfaltarea căii de acces fiind preconizată a se încheia în septembrie. Investiția este realizată cu bani din bugetul localității, la fel cum sunt și lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă, aflate în fază incipientă. ”Este vorba despre străduțe mai mici, unde nu a ajuns rețeaua de apă, localizate în mai multe sate ale comunei. Se va lucra pe o lungime totală de 5,5 km și vor fi executate un număr de 98 de branșamente la rețea”, precizează primarul Gheorghe Voicu.
Acestea nu sunt însă singurele proiecte derulate în domeniul infrastructurii de utilități în comuna Bârla. În lucru se mai află un proiect implementat prin Programul ”Anghel Saligny”, care vizează extinderea rețelei de canalizare, iar un alt proiect aparținând SC Apă Canal Pitești, finanțat prin PNRR, a fost finalizat de puțin timp. Acesta a presupus extinderea rețelelor de canalizare și apă.
Proiecte în satele Brabeți și Bădești
Alte două investiții se află la momentul actual în stadiul lucrărilor de proiectare. Vorbim de înființarea rețelei de canalizare în satul Bădești, proiect pentru care autoritățile din Bârla au obținut fonduri prin AFM, respectiv de modernizarea iluminatului public, obiectiv finanțat tot prin AFM. Concret, în următoarele zile va începe montarea celor 304 lămpi economice cu led prevăzute în proiect. Tot în etapa de proiectare a lucrărilor se află și investiția ”Construire centrală electrică fotovoltaică de tip prosumator în comuna Bârla”, proiect derulat prin Ministerul Energiei. Panourile solare au ajuns în localitate și în curând va începe montarea acestora în satul Brabeți. La fel de important este și faptul că proiectul pentru extinderea rețelei de gaze este în curs de licitație și în curând va fi desemnat executantul lucrărilor.
