Comunitatea din Stoenești a trăit momente de profundă emoție și solemnitate cu prilejul Zilei Eroilor, sărbătoare dedicată memoriei celor care și-au jertfit viața pentru apărarea țării, a credinței și a valorilor românești. Chiar dacă pe 21 mai vremea a fost capricioasă, ploaia nu i-a împiedicat pe localnici să fie prezenți, cu sufletul și cu respectul cuvenit, la manifestările organizate în cinstea eroilor neamului. Ceremonialul religios a fost oficiat la cele două monumente dedicate eroilor - cel din fața Primăriei comunei și monumentul din satul Bădeni - locuri încărcate de simbol și recunoștință pentru sacrificiul înaintașilor. În cadrul slujbei, preoții și enoriașii au intonat ”Veșnica pomenire” pentru sufletele celor căzuți pe câmpurile de luptă, iar momentele de reculegere au adus în inimile celor prezenți sentimentul profund al apartenenței la istoria și valorile acestui popor.Un moment aparte al manifestării l-a reprezentat depunerea coroanelor de flori, gest simbolic prin care autoritățile locale și participanții și-au exprimat respectul și recunoștința față de eroii care au apărat libertatea și identitatea națională.
În ciuda ploii, oameni de toate vârstele au fost prezenți la comemorare, demonstrând că memoria eroilor rămâne vie în comunitate și că valorile patriotismului, credinței și unității continuă să fie prețuite.„În această zi cu o triplă semnificație - națională, istorică și religioasă - Ziua Eroilor, Înălțarea Domnului și a Sfinților Constantin și Elena, trecutul și prezentul s-au întâlnit într-un omagiu sincer adus celor care au făcut sacrificiul suprem pentru România. Importanța unor astfel de momente comemorative, mai ales pentru generațiile tinere, este evidentă. Copiii trebuie să înțeleagă cât de prețioase sunt libertatea, identitatea și pacea dobândite prin sacrificiul înaintașilor. Păstrarea vie a memoriei eroilor reprezintă nu doar un act de respect, ci și o datorie morală față de istorie și față de valorile care definesc poporul român.”, a declarat primarul Ion Marin.
După momentele solemne cei prezenți s-au reunit la Căminul Cultural, unde au luat parte, potrivit tradiției de Înălțare, la o masă pregătită de Primăria comunei. Oamenii au ciocnit ouă roșii și au împărtășit bucuria acestei zile. Întregul eveniment a fost organizat de administrația locală cu sprijinul și sponsorizarea omului de afaceri Sorin Cârstea, proprietarul abatorului din Costești și un apropiat al comunității, care susține constant inițiativele dedicate păstrării tradițiilor și valorilor locale.
