barla crosElevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bârla, Luciana Dima și Ionuț Cristea, au reprezentat cu mândrie județul Argeș la Olimpiada Națională a Sportului Școlar - proba de cros. Calificați de pe primul loc la etapa județeană a olimpiadei, cei doi sportivi au avut rezultate bune în competiția desfășurată în luna aprilie la Botoșani, făcând cunoscut numele instituției școlare din Bârla. Activitatea sportivă desfășurată la nivelul unităților de învățământ din comună beneficiază de susținerea autorităților locale prin organizarea de competiții și premierea rezultatelor deosebite. În luna martie, în noua sală de sport din Bârla, a avut loc ”Cupa Mărțișorului”, competiție sportivă la care au luat parte copii de toate vârstele. 

În plan investițional, în satul Urlueni au demarat de puțin timp lucrările de modernizare a Străzii Fântânarilor. ”Constructorul a venit la lucru la finalul lunii aprilie, momentan se fac lucrări pregătitoare asfaltării drumului. Sperăm să existe o mobilizare corespunzătoare de forță de muncă și utilaje astfel încât lucrările să încadreze în graficul convenit”, declară primarul Gheorghe Voicu. În paralel, pe plan local continuă proiectele la rețeaua de canalizare. Se lucrează în cadrul investiției finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”, precum și la proiectul derulat prin PNRR, Componenta 1 - Managementul apei. 
 
Bugetul, adoptat în luna mai
În ceea ce privește bugetul localității, acesta va fi aprobat în luna mai. ”La începutul lunii am organizat o întâlnire cu cetățenii pentru discuții legate de buget. Am prezentat investițiile pe care dorim să le facem și am ascultat propunerile oamenilor. În momentul în care vom avea toate sumele aferente construcției bugetare, vom aproba planul veniturilor și cheltuielilor.”, precizează edilul comunei. 
După aprobarea bugetului, la Școala Gimnazială Nr. 1 Bârla va intra în implementare Programul ”Masă sănătoasă”. Copiii vor primi o masă caldă în fiecare zi de școală.