harsesti 01 latÎn comuna Hârsești continuă lucrările la obiectivele finanțate prin PNRR, o parte dintre acestea având termen de finalizare în această vară. Astfel, sunt șantiere de lucru deschise la obiective investiționale, precum Centrul cu Aport Voluntar (CAV) pentru colectarea deșeurilor, sistemul integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd, respectiv la locuințele tip nZEB pentru tineri. Administrația locală depune toate eforturile pentru a finaliza în timp util lucrările, proiectele fiind permanent monitorizate de primarul Ionel Moloiu și echipa sa.  
Pe de altă parte, în localitate au început în luna martie lucrările specifice sezonului de primăvară și tradiționala curățenie. ”Am pietruit drumurile nemodernizate pe care s-a lucrat la canalizare. În continuare vom interveni și pe alte tronsoane care au nevoie de reparații după sezonul de iarnă. Totodată, suntem în plină acțiune de curățenie și pregătire a comunei pentru Sărbătorile de Paște. Pentru noi, salubrizarea domeniului public este o activitate constantă, nu doar în perioada sărbătorilor”, afirmă primarul Ionel Moloiu. O serie de lucrări de salubrizare și igienizare au fost realizate la biserici și la cimitir. 
 
Sărbătorile Pascale să pogoare asupra tuturor bucurii, bună înțelegere, speranțe de mai bine. Clipe de neuitat alături de cei dragi! Hristos a înviat!
Primăria și Consiliul Local Hârsești

Primar, Ionel Moloiu