Administrația din Coșești a depus un proiect la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia privind construirea unei săli de sport la Școala Leicești. Investiția a fost acceptată la finanțare, iar acum se așteaptă semnarea contractului. „După cum se știe și se poate vedea, în toți acești ani am investit constant în infrastructura de învățământ, în dotarea școlilor, fie alocând bani de la bugetul propriu, fie identificând linii de finanțare europene. Proiectul privind sala de sport de la Școala Leicești a fost depus la ADR Sud-Muntenia și acceptat la finanțare, astfel că așteptăm semnarea contractului. Investiția ar urma să se deruleze cu bani europeni.
În paralel, intenționăm să solicităm sprijin financiar de la Consiliul Județean Argeș pentru modernizarea câtorva străduțe care an de an ne creează probleme în perioadele cu precipitații abundente, și pe care nu am reușit până acum, cu resurse proprii, să le modernizăm. Între timp, ne concentrăm pe finalizarea celor trei proiecte cu finanțare europeană, prin PNRR, care privesc reabilitarea termică a grădiniței și școlii de la Jupânești și a sediului administrativ al comunei. Recent, am obținut avizele de la CEZ în vederea măriri de putere în rețea, în așa fel încât pompele de căldură montate la unitățile de învățământ reabilitate să poată fi puse în funcțiune. La fel și panourile fotovoltaice și pompele de căldură de la Primărie.”, spune primarul Nicolae Pană.
