rociu 1 latLa Rociu se află în plină desfășurare activitatea de depunere a cererilor pentru Plata pe Suprafață și pentru subvențiile acordate crescătorilor de animale. Aproximativ 1.000 de persoane din comună beneficiază de aceste forme de sprijin. Ca de fiecare dată, administrația din Rociu s-a implicat în această campanie, care în acest an se derulează între 16 martie și 5 iunie. „Eliberăm adeverințe, conform evidențelor agricole, pentru terenurile utilizate sub diferite forme - proprietate, arendă, concesiune etc, și îi consiliem pe beneficiari în întocmirea și depunerea dosarele la APIA.”, explică primarul Aurel Bălășoiu.  
Încasările la taxe și impozite pe primele trei luni ale anului sunt ceva mai mari ca anul trecut. „Mulți contribuabili au ținut cont de reducerea de 10% aplicată de noi pentru obligațiile fiscale achitate până la 31 martie anul curent și, cumulat cu creșterea taxelor, impusă de Guvern, înregistrăm încasări ceva mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Per total, în 2025, procentul de încasare a taxelor și impozitelor a fost de 86% la persoane fizice și 95% la persoane juridice.”, precizează edilul-șef.
 
Lumina Sfintei Învieri să ne reamintească să fim mai buni, cu inima mai caldă și sufletul mai deschis. Pace, gânduri împlinite, Sărbători fericite! Hristos a înviat! 
Primăria și Consiliul Local Rociu

Primar, Aurel Bălășoiu