Interviu cu primarul comunei, Bebe Ivan
- Dle primar, cum au decurs lucrările de deszăpezire pe parcursul acestei ierni?- Ca și în alți ani, deszăpezirea am făcut-o în regie proprie. Mai precis, eu, viceprimarul și încă un băiat. Avem trei utilaje în dotare - unul mare și două tractorașe luate pe fonduri europene. Cu acestea ne-am făcut, apreciez eu, treaba destul de bine, chiar dacă s-au găsit unul-doi cârcotași care, pe rețelele de socializare, au „decretat” că iar ne-a luat iarna pe nepregătite. Gândiți-vă că am avut de acoperit nu mai puțin de 82 de km, atât însumează drumurile de interes local de pe raza comunei! S-a lucrat zi și noapte în timpul episoadelor de ninsoare! În plus, ne-am descurcat destul de greu cu achiziționarea materialului anti-derapant, pentru că nimeni n-a mai vrut să ne dea pe datorie. Cum, necum, ne-am descurcat...
- Cum merg încasările la taxe și impozite?
- Prost spre foarte prost! În primele două luni din 2026 am încasat sub 30% față de nivelul anului trecut. Doar 6% din contribuabili și-au achitat taxele și impozitele. Mulți așteaptă noi scutiri ori reduceri. Eu le reamintesc faptul că mai au timp până la 31 martie să beneficieze de bonificația de 10%. La taxa de salubritate și cea pentru iluminatul public nu se aplică această reducere.
- La capitolul investiții, ce aveți programat pentru acest an?
- Cât de curând vor începe lucrările de reabilitare termică a sediului administrativ al comunei, proiect cu bani europeni, derulat prin PNRR. A fost emis ordinul de începere, însă constructorul așteaptă îmbunătățirea vremii, pentru că proiectul va demara cu schimbarea acoperișului. Apoi clădirea va fi anvelopată la exterior, va fi montată tâmplărie de termopan de cea mai bună calitate, iar la interior va fi înlocuită instalația de încălzire, cea electrică, cea sanitară, se va schimba tâmplăria, pardoseala etc. Constructorul ne-a promis că lucrările se vor încheia în maxim trei luni.
Ca investiție nouă, a fost aprobat în Consiliu Local un proiect privind amenajarea unei zone de agrement, pe o suprafață de 800 de metri pătrați, în imediata vecinătate a Primăriei. Proiectul, estimat la valoarea de 350.000 de lei, va fi depus la Grupul de Acțiune Locală „Dealurile Cotmenei”, în vederea atragerii de fonduri europene.
Cu ocazia zilei de 8 Martie, fie ca toate florile primăverii să vă îmbrățișeze, în semn de dragoste și apreciere pentru toată munca, înțelegerea și înțelepciunea de care dați dovadă în toate momentele vieții.
La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Băbana
Primar, Bebe Ivan
