Pe de altă parte, autoritățile comunei Rătești așteaptă aprobarea finanțării proiectului pentru modernizarea rețelei de iluminat public pe străzile adiacente. Solicitarea de finanțare a lucrărilor a fost înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Un proiect similar a fost implementat anul trecut pe drumurile principale din comună.
Interes crescut pentru plata taxelor și impozitelor
În altă ordine de idei, după un început de an marcat de nemulțumiri în rândul cetățenilor, lucrurile încep să se miște în direcția bună în ceea ce privește încasarea taxelor și impozitelor locale. ”Procesul de colectare merge bine, oamenii au început să vină în număr mai mare să-și achite taxele și impozitele locale. Apreciem efortul cetățenilor din comună, cu atât mai mult cu cât în 2026 aceste taxe și impozite au crescut, prin Ordonanță de Guvern. Achitarea obligațiilor fiscale la buget se poate face la sediul Primăriei Rătești, atât în numerar cât și cu cardul bancar, precum și online”, precizează primarul Cornel Petrică. Pentru plata integrală a impozitelor pe clădiri, teren și autovehicule până la data de 31 martie 2026, se acordă o reducere (bonificație) de până la 10%.
Să aveți parte de o primăvară caldă, dragoste împlinită, lumină în suflet și noi realizări în tot ceea ce faceți, doamnelor și domnișoarelor!
La mulți ani, de 8 Martie!
Primăria și Consiliul Local Rătești
Primar, Cornel Petrică
