suici 1 latLa Șuici continuă în această perioadă lucrările la proiectul de extindere a rețelei de canalizare în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești și cătunul Moșteni din satul Șuici, implementat cu fonduri guvernamentale, prin Programul „Anghel Saligny”. Totodată, se are în vedere reluarea lucrărilor la cel de-al doilea proiect finanțat prin același program, modernizarea a 11 km de drumuri comunale și vicinale în satele Șuici și Rudeni.

„Ambele investiții au atins un grad de execuție de 80%. La canalizare conductele au fost îngropate aproape în totalitate. Ar mai fi de montat conductele de refulare și o parte din stațiile de pompare. Înțelegem disconfortul întâmpinat de cei care folosesc drumurile de-a lungul cărora se îngroapă conducta însă, în timp, situația va reveni la normal. Eu estimez că anul acesta investiția va fi finalizată, la fel ca și proiectul privind reabilitarea unor drumuri din Șuici și Rudeni. Evident, totul va depinde și de ritmicitatea cu care finanțatorul - Ministerul Dezvoltării, va aloca sumele necesare achitării facturilor aferente lucrărilor executate. Totodată, lucrăm la proiectul  demarat din surse proprii - amenajarea curții sediului administrativ al comunei. A fost betonată parcarea din fața Primăriei și se lucrează la împrejmuirea părții sudice. Vom finaliza investiția în funcție de sumele de care vom dispune la buget.”, detaliază primarul Constantin Iatagan.
În paralel, la Șuici a demarat curățenia de primăvară. Sunt decolmatate șanțurile, se igienizează spațiile publice și se vor vărui arborii de pe domeniul public, de la limita cu Cepari până la limita cu Sălătrucu. 
Ca și în alți ani, în această iarnă deszăpezirea s-a efectuat în comună în regie proprie. „Avem un buldoexcavator și un tractor dotat cu toate cele necesare intervenției pe drumurile înzăpezite. Eu apreciez că ne-am făcut bine treaba. Din fericire, episodul de iarnă înregistrat în întreaga țară în a doua jumătate a lunii februarie nu ne-a afectat de niciun fel. Ninsoarea și viscolul ne-au ocolit.”, precizează edilul șef din Șuici.
 
Doamnelor și domnișoarelor, fie ca 8 Martie să vă fie un prilej de bucurie, să simțiți mai puțin apăsarea grijilor și să vă umpleți gândurile și sufletul de căldura primăverii! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Șuici
Primar, Constantin Iatagan