La finele anului trecut administrația din Poiana Lacului a dat în folosință, la Cătunași, un centru de activități pentru copii. Aici își desfășoară acum orele de pregătire copiii din cadrul clubului de judo, dar și cei înscriși la atelierul de țesut, secție externă a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești. Nu a fost singura investiție realizată în interesul celor mici. Tot în 2025 a fost dat în folosință și terenul de sport cu gazon sintetic de la Școala Gimnazială Nr. 1. Iar investițiile în folosul tinerei generații nu se vor opri aici.
”Imediat ce vremea va permite, vom începe amenajarea a trei locuri de joacă. Întâi la Poiana Lacului și apoi la grădinițele din Păduroiu Vale și Sămara. Pe lângă condiții bune de studiu, dorim să asigurăm copiilor și spații moderne de joacă, unde să-și petreacă timpul liber într-un mod cât mai plăcut”, declară primarul Valerică Spirea.
Lista investițiilor propuse pentru anul în curs este completată de o mulțime de alte proiecte de interes public. Primăria Poiana Lacului a depus un proiect cu finanțare prin Ministerul Energiei pentru amenajarea unui parc fotovoltaic. Energia produsă din surse regenerabile și introdusă în sistemul național ar urma să compenseze consumul instituțiilor publice și iluminatul stradal, iar în acest fel vor fi posibile economii la bugetul local. De asemenea, în lucru se află documentația pentru un proiect de modernizare a Parcului Dumbravei. Aspectul parcului va fi complet schimbat prin lucrări care constau în schimbarea gardului, gazon nou, sistem de irigații, spații verzi și mobilier urban. Solicitarea de finanțare va fi depusă prin măsurile GAL la sesiunea din luna martie. Există preocupare și pentru extinderea rețelei de gaze, în sensul că a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru lucrări în satele Gărdinești și Cepari. Documentația este finalizată și urmează identificarea soluției de finanțare a lucrărilor.
Lucrări la rețelele de apă și canalizare
La momentul actual, cea mai importantă lucrare aflată în derulare este cea de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare. Proiectul se desfășoară în colaborare cu SC Apă Canal Pitești. Se lucrează concomitent în mai multe zone: Poiana Lacului - Ulița Poliție, Ulița ”La Briceag”; Păduroiu - Ulița ”Ghiță Stelian” și străzile laterale Gheoroaie (Păduroiu Vale), Teiușu, Negoiești, Popești, Gâlcești; Cătunași (rețea apă); Dinculești - Ulița Bisericii, sat; Piscul Popii - Dealul Bării; Ulița ”La Catalanu”; Metofu - Ulița ”La Marinică”; Dealul Viilor - Ulița Bisericii, Ulița Măicanului.
Anul acesta vor fi terminate lucrările de creștere a eficienței energetice la clădirile dispensarului uman și căminului cultural din satul Păduroiu Vale. Finanțarea lucrărilor provine din PNRR. Nu în ultimul rând, curtea dispensarului din Poiana Lacului va fi reamenajată și împrejmuită. De asemenea, autoritățile locale vor amenaja o parcare la dispensar.