Administrația publică a comunei Rătești pune punct unui an greu, accentuat de austeritate și măsuri restrictive. 2025 a fost unul dintre cei mai nefavorabili ani din punct de vedere investițional, iar după cum susțin autoritățile locale, nici premisele pentru 2026 nu sunt foarte optimiste. ”A fost un an rău, cu un proiect blocat pe Programul ”Anghel Saligny” - canalizarea, cu nenumărate constrângeri economice, cu bani puțini. Am reușit să mai facem câte ceva cu resurse proprii - modernizarea parterului Școlii Gimnaziale. Dotarea s-a făcut cu fonduri europene, din PNRR. De asemenea, prin GAL am achiziționat un tractor, iar acum, la final de an, am realizat o serie de lucrări la Grădinița Tigveni, în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu de la ISU. Nu știu ce va fi în 2026, nu pot face nici o previziune, însă cu actuala guvernare care blochează și taie tot, nu cred că vom avea rezultate care să-i mulțumească pe români”, spune primarul Cornel Petrică. Nașterea Domnului să ne țină vie speranța de mai bine, să avem parte de sărbători liniștite alături de cei dragi.
Un An Nou cu cât mai multe împliniri în plan personal și profesional!
Primăria și Consiliul Local Rătești
Primar, Cornel Petrică
