Reabilitarea Școlii Gimnaziale ”Petre Badea” Negrași - cel mai important obiectiv al administrației publice locale, a primit undă verde la finanțare și va intra în implementare începând din 2026. Primarul Alexandru Constantin a semnat în luna decembrie contractul de finanțare pentru această investiție, care va fi realizată cu fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Subprogramul ”Proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică”. Valoarea totală a investiției este de 8.401.366,74 lei. Școala Gimnazială ”Petre Badea” este principala unitate de învățământ din comuna Negrași și în cadrul acesteia învață peste 100 de elevi. ”Iată că finalul de an a venit cu o veste bună pentru comunitatea școlară din localitate, precum și pentru noi, ca administrație. Încheiem în acest fel un an productiv, cu investiții în rețeaua de canalizare, în modernizarea drumurilor, digitalizarea serviciilor publice și, nu în ultimul rând, cu bucuria că școala va intra în reabilitare de la anul. Prin acest proiect vom putea oferi copiilor o unitate școlară modernizată și dotată conform standardelor europene”, a declarat primarul Constantin Alexandru. Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă vă urăm sănătate, să aveți parte de clipe unice alături de cei dragi, iar Noul An să fie unul plin de realizări!
Crăciun fericit! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Negrași
Primar, Constantin Alexandru
