bughea de sus primar 2 lat”Pentru comuna noastră, 2025 a fost un an bun, înscriindu-se din punct de vedere al investițiilor realizate în parametri perioadelor trecute. Spun un an bun, deoarece am realizat aproape tot ceea ce ne-am planificat. Totodată, nu au fost probleme în desfășurarea unui act administrativ în sprijinul cetățenilor și întru rezolvarea diverselor situații cu care aceștia se confruntă”, a declarat primarul comunei Bughea de Sus, Nicolae Tarbă. În sprijinul afirmațiilor domniei sale stau și recentele modernizări de drumuri - nu doar cele din amplu proiect pe fonduri guvernamentale, prin Programul „Anghel Saligny”, ci și cele realizate din fonduri proprii.

”Am finalizat asfaltările pe DC 15A și pe Strada Chiru și urmează recepțiile lucrărilor. Într-adevăr, la momentul de față lucrările din cadrul proiectului derulat prin „Anghel Saligny” sunt stopate, însă fără îndoială vor fi continuate în 2026. Procentul de realizare este oricum unul foarte mare, iar rezultatele se văd peste tot în comună. Nu mai avem în momentul de față lucrări în derulare, ceea ce cred eu că este oportun, dat fiind faptul că oricum în anotimpul rece era destul de dificil de gestionat un șantier”, a explicat edilul șef.
 
Proiecte în așteptare
Așteptările pentru 2026 sunt în primul rând în cazul proiectelor depuse la Administrația Fondului de Mediu și la Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia. ”Sperăm că din primăvara anului viitor se va da drumul la proiectele pentru care deja am fost declarați eligibili, și anume un al doilea proiect pentru modernizarea iluminatului public, respectiv un altul pentru digitalizarea aparatului administrativ”, a mai punctat șeful executivului.
Având în vedere că traversăm o perioadă de austeritate, în localitate nu va fi iluminat festiv. ”Nu avem iluminat festiv, dar această măsură nu este aplicată doar începând din iarna acestui an. De mai multă vreme am renunțat la a mai cheltui pentru astfel de inițiative. Oamenii au înțeles și nu există niciun fel de dezamăgiri din acest punct de vedere. În schimb, suntem pregătiți pentru intervenții în cazul precipitațiilor sub formă de ninsoare. Am făcut aprovizionări cu materiale antiderapante, iar utilajele sunt funcționale”, a încheiat primarul Nicolae Tarbă.