gherzanAm sărbătorit 1 Decembrie, Ziua României, cu tensiuni și huiduieli, dar și cu parade frumoase, apreciate și aplaudate de popor. Oricum ar fi România în această perioadă, este important pentru toți românii să nu uite că prin ei se clădește țara, chiar dacă unii conducători sunt mai mult decât lamentabili, iar poporul îi alge mai degrabă în necunoștință de cauză, neavând habar cine sunt cu adevărat de oamenii pe care partidele îi propulsează în funcții de conducere.
Sărbătorile ce vor veni ne vor mai scoate momentan din starea de anxietate generată de situația economică în care ne regăsim, una care se va acutiza în decursul următoarelor luni, în urma majorării continue de prețuri, a impozitelor și taxelor mărite, a disponibilizărilor din ce în ce mai numeroase ce se anunță în noul an. Rezultatul acestei „furtuni perfecte”? Costul vieții de zi cu zi va deveni insuportabil pentru milioane de români.
Cu toții ne întrebăm dacă direcția imprimată de guvernanți este bună, dacă tot poporul este cel ce trebuie să ducă greul deciziilor greșite luate de-a lungul anilor? 
Cu toții ne întrebăm, de ce doar noi, cei de rând, trebuie să fim solidari cu momentele prin care trece țara, când de fapt nu noi am luat decizii proaste pentru ea?
Cu toții ne întrebăm, de ce asumările făcute de cei ce ne-au condus cât și de cei ce ne conduc, nu aduc obligații și în privința asumărilor lor greșite?
Vom trece și peste asta, dar oare doar noi trebuie să plătim mereu pentru neprofesionalismul unora?
...Unde te naști, nu consfințește și unde ajungi, și nici câte răni ai. Ceea ce contează este SĂ NU RENUNȚI NICIODATĂ!
ROMÂNIA, TREZEȘTE-TE!

 

Cătălin GHERZAN