stoenesti asfalt piatra 3Lucrările de asfaltare a drumurilor din satul Piatra avansează într-un ritm bun și au toate șansele să fie gata până la finalul anului. Investițiile sunt finanțate din bugetul local al comunei Stoenești și includ modernizarea a aproximativ 2 km de drumuri.  ”Se fac pregătiri pentru asfaltarea ultimei străzi din cele patru prevăzute în proiect, se decopertează și apoi va fi turnat covorul asfaltic. Trei străzi au fost deja modernizate, urmează să facem canale pentru scurgerea apelor pluviale și rigole în zonele prevăzute în proiect. Mă bucur că am reușit să asfaltăm aceste drumuri la Piatra, în unele cazuri vorbim de zone greu accesibile, căi de acces aflate în pantă, cu tronsoane abrupte. S-au făcut lucrări de bună calitate și iată că asfaltul a ajuns și aici”, afirmă primarul Ion Marin. Tot în ceea ce privește infrastructura de drumuri, autoritățile comunei Stoenești au plan ca în perioada următoare să modernizeze și drumul de acces către Schitul Sfântul Ierarh Modest, în satul Cotenești. Banii pentru lucrări au fost prevăzuți în buget (900.000 lei) și în prezent se lucrează la proiectarea lucrărilor pentru cei 2,3 km de drum. ”La intrarea pe acest drum avem gospodării care mai întâi trebuie racordate la sistemul de canalizare, vorbim de un tronson de circa 300 metri lungime. Se vor executa aceste lucrări și apoi vom asfalta drumul”, precizează edilul comunei Stoenești. 
 
”Festivalul Toamnei” la Școala Gimnazială 
stoenesti targ toamna 1În luna octombrie au fost definitivate lucrările de amenajare a curții Școlii Gimnaziale Stoenești, iar copiii se bucură acum de un spațiu modern și multifuncțional, beneficiind și de un teren de sport. De altfel, la finalul lunii octombrie a avut loc și primul eveniment organizat de comunitatea locală în curtea școlii. Astfel, investiția a fost inaugurată prin organizarea Festivalului Toamnei, în data de 23 octombrie, o manifestare pregătită și desfășurată de elevii și profesorii din cadrul școlii, ajutați de părinți și bunici harnici și iscusiți. Pentru festival au fost pregătite și oferite spre degustare produse tradiționale de toamnă, de la plăcinte, gemuri, compoturi, murături la fructe și legume de sezon. Ajutați și de vremea blândă de afară, copiii, dascălii, autoritățile locale și cetățenii au petrecut o zi autentică de toamnă, în care s-au bucurat de roadele și bogățiile acestui minunat anotimp.