Începute în această toamnă, lucrările la digul de sprijin din zona Coasta Radii se apropie de finalizare. Conform autorităților locale, momentan se fac ultimele finisaje în cadrul lucrării de consolidare a malului, în urma alunecării de teren, iar circulația a fost reluată în condiții normale pe această porțiune de drum. Investiția, una extrem de complexă din punct de vedere al tipului de lucrări executate, este realizată cu fonduri din bugetul Primăriei Poienarii de Muscel. ”Intenționăm ca în perioada următoare să amenajăm o perdea forestieră în aval de zona afectată. Vrem să plantăm 30 - 40 puieți de salcâm pentru a opri alunecarea de teren și eventualele viituri. Datorită rădăcinilor sale adânci, salcâmul este benefic pentru stabilizarea solului în special pentru terenurile aflate în pantă”, declară primarul Ion Banzea. Pe de altă parte, lucrările pentru creșterea eficienței energetice la clădirile dispensarului din satul Poienari și căminului cultural din satul Jugur au fost duse la bun la sfârșit și urmează ca autoritățile locale să facă recepția finală a acestora. În ceea ce privește dispensarul din satul Jugur, lucrările se află în etapa de finalizare și depind de fondurile alocate prin PNRR pentru aceste obiective de investiții.
Plăți pe „Anghel Saligny”
Important este și faptul că pentru proiectul de realizare a rețelei de canalizare, finanțat prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny”, Ministerul Dezvoltării a alocat o primă tranșă de fonduri în luna octombrie. Suma repartizată a fost utilizată pentru plata lucrărilor de proiectare, taxe ISC și verificatorul de proiect. Gradul de realizare a lucrărilor la sistemul de canalizare din comuna Poienarii de Muscel este de 20% la ora actuală.
