În cursul lunii septembrie administrația din Săpata a demarat lucrările de construire a unui podeț peste pârâul Valea Bradului, în satul Mîrțești, punctul ”La Vișan”. Investiția este realizată cu fonduri din bugetul localității și sprijinul Consiliului Județean Argeș. Podețul va asigura legătura gospodăriilor din zonă cu centrul localității, oferind astfel un acces mai facil către punctele de interes public. Conducerea Primăriei speră să finalizeze obiectivul de investiție în acest an. Lucrări pe DJ 679
Pe de altă parte, întreaga comună este un adevărat șantier, datorită lucrărilor de modernizare a DJ 679. Pe anumite tronsoane a fost turnat primul strat de asfalt, iar în prezent se lucrează la amenajarea rigolelor carosabile și a șanțurilor. ”Se lucrează într-un ritm foarte bun. Constructorul a mobilizat în zonă utilaje și numeroase echipe de lucru, iar lucrările sunt în grafic. Proiectul de modernizare a drumului județean va aduce beneficii semnificative și comunității locale, pentru că va contribui la creșterea economică și la crearea de noi oportunități”, declară primarul Laurențiu Micu.
Acțiune de ecologizare
O acțiune demnă de toata lauda a fost întreprinsă în luna septembrie de copiii și cadrele didactice de la școlile din comună. Este vorba despre acțiunea de ecologizare a spațiilor din jurul unităților școlare din Săpata, realizată prin aderarea la Ziua de Curățenie Națională, proiect dezvoltat de Asociația ”Let’s do it, Romania!”. Astfel, elevii și profesorii s-au mobilizat și au oferit un exemplu de responsabilitate și implicare pentru un mediu mai curat și mai sănătos.
