O nouă investiție de anvergură va prinde viață în comuna Valea Iașului! Primarul Cristian Enescu a semnat în luna septembrie contractul de finanțare a unui proiect de realizare a unei centrale fotovoltaice în localitate. Investiția va fi implementată cu bani europeni, prin Ministerul Energiei, și va transforma UAT Valea Iașului în producător de energie electrică din surse regenerabile. ”Centrala va avea o putere instalată de 300 kw și va fi construită în zona Nuculeț. Cu ceea ce vom produce vom reuși să acoperim consumul public, însemnând instituțiile de pe raza comunei, iluminatul stradal și Serviciul Apă Canal. Economiile realizate la buget ne vor permite să alocăm banii către alte investiții necesare în localitate. Urmează să scoatem la licitație lucrările prevăzute în proiect și să dăm drumul la treabă”, declară edilul din Valea Iașului.
Valea Iașului: Centrală fotovoltaică la Nuculeț
- Detalii
În ceea ce privește proiectul de instalare a foselor septice individuale, lucrările avansează, fiind deja finalizate pentru gospodăriile din satul Bărbălătești. În continuare se va lucra în satul Borovinești. Proiectul beneficiază de finanțare prin PNRR.
O veste bună este și aceea că pistele de biciclete sunt gata și urmează a fi recepționate. Acestea au fost amenajate pe o lungime de circa 3 km de-a lungul DN 7C. În paralel, autoritățile din Valea Iașului au început procesul de preluare a documentelor de la cetățeni în vederea realizării branșărilor la rețeaua de gaze extinsă prin Programul ”Anghel Saligny”.
Se vor asfalta șapte străzi
Important de știut este și faptul că toamna aceasta vor demara noi lucrări de modernizare a drumurilor în comuna Valea Iașului. ”A fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectul de asfaltare aprobat prin Măsura DR 28 ”Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural” la AFIR. Vom asfalta șapte străzi, cu o lungime totală de 4 km. În luna octombrie sper să începem lucrul”, precizează primarul Cristian Enescu. Totodată, Primăria Valea Iașului a scos la licitație construcția platformei comunale de gestionare a gunoiului de grajd, precum și achiziția utilajelor incluse în proiect. De asemenea, autoritățile locale pregătesc documentele pentru scoaterea la licitație a construcției unor locuințe sociale, prin PNRR. Nu în ultimul rând, în perioada următoare va începe instalarea a patru stații de reîncărcare a vehiculelor electrice. Acestea vor fi amplasate în satele Valea Iașului (2) și Mustățești (2).
