La Băbana, una dintre cele două investiții cu fonduri guvernamentale, prin Programul Anghel Saligny, a fost finalizată. Este vorba de introducerea rețelei de canalizare, cu stație de epurare, în satul Groși. O investiție similară, pe același program, este în plină derulare. "Mă bucur că am reușit să finalizăm investiția de la Groși chiar înainte de intrarea în vigoarea a măsurilor anti-deficit. Proiectul, în valoare de 5,4 milioane de lei, a presupus îngroparea conductei pe o lungime de 2,4 kilometri, realizarea unei stații de epurare a apelor uzate și racorduri la gospodării. Cei aproximativ 160 de beneficiari se pot deja lega la rețea. În privința celei de-a doua investiții pe Anghel Saligny – extindere canalizare și realizarea de racorduri în satele Băbana, Cotmenița și Ciobănești, stadiul fizic al lucrărilor este de peste 70%, așa că nu văd niciun motiv pentru care Ministerul Dezvoltării și înghețe finanțarea.", explică primarul Bebe Ivan.
Școala Gimnazială, Grădinița cu Program Normal din Băbana și Grădinița Slătioare, sunt gata să-și primească preșcolarii și școlarii. În vacanța de vară s-au efectuat lucrări de igienizare iar administrația locală a amenajat la Școala Gimnazială o parcare asfaltată. Reamintim că anul trecut, printr-o finanțare europeană, prin PNRR, unitatea de învățământ a fost dotată cu echipamente IT, materiale didactice, mobilier, precum și aparatură și echipamente specifice pentru sala de sport. În luna mai anul curent, Consiliul Județean Argeș a predat către Primăria Comunei Băbana un microbuz electric școlar nou, achiziționat cu fonduri europene, prin PNRR.
