schitu golesti 1 latCel târziu în septembrie, investiția privind introducerea rețelei de gaze naturale în satul Loturi, proiect derulat cu fonduri guvernamentale, va fi încheiată. Schitu Golești este prima comună din județ care finalizează acest tip de investiție pe „Anghel Saligny”. ”Se lucrează în fiecare zi, susținut, astfel că din cei 3,15 km de conductă, cât prevede în total extinderea, mai avem de realizat doar 600 m. Nici cu cel de-al doilea proiect - extinderea rețelei de canalizare, etapa a III-a,  derulat cu fonduri prin același program, nu stăm rău. Din cei 11,5 km de rețea, mai avem de executat doar 500 m, dar mai sunt de montat două stații de pompare și două module de epurare. În ceea ce privește refacerea tronsoanelor pe unde s-a săpat, am intervenit deja pe patru străduțe și continuăm lucrările. Termenul de finalizare a acestei investiții depinde de cum vin banii, de cum se fac plățile de la Guvern. Din fericire, în cazul localității noastre nici nu se pune problema să nu finalizăm aceste proiecte. Suntem norocoși ca implementarea este într-un stadiu extrem de avansat, că ne-am organizat bine și, în trendul obișnuit, nu am lăsat lucrurile să tergiverseze. Iată ce înseamnă lucrul făcut la timp! Desigur, în unele cazuri lucrurile nu depind doar de administrațiile locale, dar important pentru noi este că acum nu avem emoții că nu vom putea finaliza aceste obiective.”, explică primarul Vasile Miriță.
 
Campanie de asfaltare
Cu fonduri proprii Primăria Schitu Golești va demara din luna septembrie o campanie de modernizare a infrastructurii rutiere. „Fiindcă avem toată infrastructura de utilități în aceste zone, oamenii așteaptă din partea noastră să turnăm asfalt, astfel că ne-am mobilizat în consecință. Este vorba de asfaltarea unor străduțe importante, foarte circulate - Gară Complex Schitu Golești, Aripa Olteanu, Ulița Cârstoiu, Marica și ulița Lița Aron, precum și refacerea a 400 m de rigolă betonată, pe DC 326.”, detaliază edilul șef.
Tot cu bani de la bugetul propriu administrația locală va demara modernizarea locurilor de joacă existente în comună. ”Avem șase locuri de joacă și vom începe modernizarea lor. Pentru anul acesta ne-am propus să reabilităm unul dintre ele. Vom schimba unele echipamente de joacă, vom reface și înlocui ceea ce s-a uzat.”, spune șeful executivului.