Stadionul comunal se modernizează! Cu fonduri obținute din sponsorizări de la Holcim, Primăria Boteni a început o serie de lucrări care vor schimba terenul de sport al localității. Astfel, se va reface împrejmuirea și se vor amenaja vestiare și o tribună cu 50 de locuri. ”Având în vedere că stadionul se află în vecinătatea sălii de sport - investiție nouă, aflată în derulare cu fonduri prin Compania Națională de Investiții, putem spune că se va crea o adevărată bază sportivă în centrul comunei. Încurajăm activitățile sportive, mai ales în rândul elevilor, tinerilor, oferindu-le astfel premisele pentru o dezvoltare și o educație complexă.
Copiii mai ales, sunt încântați să vadă că vor avea unde să practice sporturile favorite, de echipă sau individuale, să se joace, să dezvolte abilități noi, să-și cultive talentul. În fiecare dintre ei poate fi un viitor campion care să reprezinte comuna și de ce nu, România. Dacă avem o infrastructură care ne permite să cultivăm și să creștem talentul, rezultatele nu vor întârzia să apară. De aceea mă bucură foarte mult realizarea acestor obiective care, pe termen lung, își vor arăta utilitatea.”, a declarat primarul Vasile Leau.
