darmanesti 2În iunie, la Dârmănești au demarat lucrările la un proiect extrem de important pentru comunitate. Este vorba de realizarea unui nou foraj de apă, la Piscani, pentru a asigura un volum de apă menajeră care să acopere nevoile de consum ale comunității, inclusiv în perioadele de secetă. Se va fora la peste 200 de metri.  „În condițiile verilor toride și săraci în precipitații, din ultimii ani, o astfel de investiție, destinată suplimentării debitului de apă, era mai mult decât necesară. Mă bucur că am găsit resursele financiare pentru realizarea acestui proiect, pe care intenționăm să îl finalizăm cât se poate de repede. Ca și instalații care vor deservi forajul, pentru început vom monta o stație de clorinare.

În funcție de rezultatele analizei apei, vom vedea dacă va fi nevoie și de stații de demanganizare și deferizare. Prin acest nou foraj vom asigura lunar în jur de 12.000 de metri cubi de apă pentru consumatorii din Piscani și Negreni.”, spune primarul Emilian Ciolan

Pe parcursul lunii iulie vor demara lucrările de asfaltare a trei tronsoane rutiere: Drumul Caracal și Drumul lui Dumitrache, la Valea Nandrii, și încă un tronson în zona fabricii Gestamp Beycelik România. Tot la Gestamp va fi amenajat și un canal pentru scurgerea apelor pluviale. 
Între timp, administrația din Dârmănești s-a reorientat în privința construirii unui dispensar nou. Astfel, se are în vedere achiziționarea unui teren în satul de reședință, pe care se va ridica viitoarea unitate sanitară care va găzdui trei cabinete pentru medicina de familie și un cabinet pentru recoltarea de analize medicale. Terenul se află la o distanță de 50 de metri de actualul dispensar care funcționează într-o clădire extrem de veche. În paralel, la Piscani se va construi o altă unitate sanitară, care va include un cabinet de reumatologie și unul de recoltare a analizelor.