Festivalul Covrigului cu Ou ajuns la cea de-a XVI-a ediție și Ziua Comunei Lerești au fost reperul weekend-ului de Rusalii în județul Argeș. Manifestarea organizată de către Primăria și Consiliul Local Lerești a adunat, în ciuda ploii torențiale ce a traversat după amiaza, sute de localnici și invitați, veniți să ia parte împreună la tradiție și bucurie. Pentru meritele deosebite în implicarea de care a dat dovadă în actul administrativ, primarul Marian Toader a primit din partea autorităților județene Trofeul Argeșului și o Diplomă de Excelență. Alături de reprezentanții autorităților județene, la eveniment au participat și colegi primari din Argeș și oaspeți din Republica Moldova.
”Ziua Comunei Lerești nu este doar un prilej de distracție, ci și de onorare a valorilor - tradiția, educația și sportul fiind trei piloni care definesc identitatea acestei localități. Festivalul Covrigului cu Ou, un festival unic în România, și ziua Comunei sunt un simbol al unității, un prilej de recunoaștere și o ocazie de afirmare a identității locale.”, a declarat primarul Marian Toader.
”Sunt mereu impresionat de spiritul puternic de pe aceste meleaguri. Aveți la Lerești un gospodar minunat, o echipă excepțională, oameni dedicați construcției. Să vă creșteți copiii în liniște și Dumnezeu să-i ajute să ducă mai departe faima acestei localități și a României!”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.
“Felicit administrația locală, în frunte cu domnul primar Marian Toader, pentru performanța dovedită de-a lungul anilor în gospodărirea acestei frumoase localități. Lereștiul este un exemplu de dezvoltare echilibrată, unde respectul pentru istorie și patrimoniu merge mână în mână cu investițiile în viitor. Voi rămâne, ca prefect, un partener sincer și implicat al tuturor celor care muncesc pentru binele județului Argeș.“, a declarat prefectul de Argeș, Ioana Făcăleață.Sărbătoarea a debutat cu urcarea pe scenă a copiilor talentați din localitate, în timp ce în Căminul Cultural s-a desfășurat un concurs al celor mai buni covrigi cu ou - marca Lerești. Covrigul cu ou, un preparat tradițional muscelean, conține un ingredient surprinzător: țuică sau rom, oferind aluatului o frăgezime aparte.
Au fost premiate cuplurile ce au împlinit 50 de ani de căsătorie dar și copiii cu rezultate excepționale la școală, sau la spectacole de muzică populară. O altă categorie specială de premianți a fost echipa de fotbal Zimbrii Lerești, care a câștigat titlul de campioană județeană în Liga a IV-a. Sportivii au fost felicitați pentru efortul și perseverența lor, această victorie aducând mândrie localității.
Evenimentul a atras, ca și în anii precedenți, nu doar localnici, ci și turiști dornici să descopere frumusețea acestei zone și ospitalitatea oamenilor.
Ansamblurile Carpați, Alunelu - Lerești și Ciobănașul - Corbii de Piatră și artiștii Simona Nae, Ion Drăgan, Nicușor Iordan, Simona Dinescu, Ionuț și Doinița Dolănescu, Flori Tudosescu, Saracino Band au făcut ca munții să răsune în ritmuri folclorice autentice, spre încântarea celor prezenți.
