La începutul lunii iunie, administrația din Șuici va demara procedurile de achiziție a lucrărilor în vederea realizării unor foraje destinate suplimentării debitului de apă. În paralel, se lucrează la cele două proiecte cu finanțare guvernamentală prin Programul „Anghel Saligny”, care vizează extinderea rețelelor de canalizare și asfaltarea unor drumuri de interes local. „Dacă ne vom încadra în banii alocați prin hotărâre de consiliu, intenția noastră este de a executa două foraje. Unul îl vom realiza cu siguranță, plus bazinul de înmagazinare a apei, cu un volum de peste 100 mc, în satul Șuici, cătunul Valea Unghiului - Fețe. În zona respectivă sunt situate în jur de 300 de gospodării care vor beneficia de această investiție.”, spune primarul Constantin Iatagan. În privința proiectului privind extinderea, pe o lungime de 17 km, a sistemului de canalizare, la ora actuală antreprenorul execută lucrări în două sate: Paltenu și Păuleni. Per total, gradul de execuție al proiectului depășește 60.%. În privința modernizării drumurilor comunale și vicinale, a doua investiție finanțată din fonduri guvernamentale, s-a turnat deja asfalt pe 8 din cei 11 km incluși în proiect și se lucrează la amenajarea șanțurilor.
Noi lucrări la Școala „Toma Brătianu”
Școala Gimnazială „Toma Brătianu” a beneficiat de ample lucrări de reabilitare și eficientizare energetică, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. În completarea acestei investiții, Consiliul Local Șuici a alocat fonduri în vederea executării unor noi lucrări, la interior. Deja, constructorul s-a apucat de lucru. Se toarnă șape, se va înlocui parchetul, se vor monta lambriuri noi, se vor înlocui ușile, se vor reface pereții, vor fi mascate țevile de la instalațiile pompelor de căldură etc. „Ne dorim ca, din toamnă, elevii și cadrele didactice să pășească într-o școală ca și nouă, cu atât mai mult cu cât, anul acesta, unitatea de învățământ a beneficiat și de dotări cu echipamente IT, materiale didactice și mobilier, grație unui proiect cu finanțare europeană.”, spune edilul șef din Șuici.
