harsesti 02 latLa nivelul localității Hârsești s-au făcut pași noi în direcția proiectului privind înființarea rețelei de gaze. A fost adjudecată licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a documentației tehnice necesare obținerii avizelor și acordurilor pentru investiția la gaze. Autoritățile din comună se ocupă în prezent de obținerea tuturor avizelor, iar ulterior vor scoate la licitație execuția distribuției de gaze. Proiectul este derulat de UAT Hârsești în asociere cu localitățile Bârla și Tufeni (jud. Olt). 
Alte două proiecte ale administrației publice locale, implementate prin Programul ”Anghel Saligny”, sunt finalizate, respectiv în prag de finalizare. Astfel, au fost încheiate lucrările de extindere a rețelei de canalizare pe o lungime de 18 km, cu 550 de branșamente executate la gospodării, iar la proiectul de modernizare a drumurilor mai sunt de făcut doar mici retușuri la șanțuri și acostamente. 
 
 
 
Locuințe pentru tineri
harsestiConstrucția locuințelor sociale pentru tineri, proiect derulat cu fonduri europene prin PNRR, prinde contur. Conform autorităților din Hârsești, 12 apartamente vor fi gata în vară. ”A fost montată tâmplăria și acum se lucrează la amenajările interioare. Lucrările vor fi gata în aproximativ două luni, conform termenului din proiect. Prioritate în repartizarea locuințelor sociale o au persoanele de până în 35 de ani, care au un loc de muncă stabil și nu dețin în proprietate altă locuință”, precizează primarul Ionel Moloiu. Totodată, Primăria Hârsești construiește alte 12 locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ care își vor desfășura activitatea pe teritoriul comunei. 
În luna aprilie au fost făcute achizițiile pentru dotarea Centrului de educație timpurie din comună. Au fost procurate mobilierul și echipamentele digitale și, în scurt timp, va fi finalizată licitația pentru asigurarea mesei copiilor. Centrul va funcționa lângă școala din localitate și va oferi servicii de educație timpurie complementare copiilor de vârstă preșcolară, cu precădere din grupuri defavorizate.