sapata 1 latParcul auto al Primăriei Săpata se va îmbogăți începând din această vară cu noi utilaje destinate lucrărilor la drumuri, precum și altor tipuri de lucrări de gospodărire comunală. Autoritățile locale sunt în proces de achiziție a unui greder și unei sărărițe, investiții finanțate cu fonduri accesate prin Grupul de Acțiune Locală. Noile dotări vor ajunge în localitate în următoarele luni, alăturându-se celorlalte utilaje deținute de administrația locală: două tractoare, un buldoexcavator și o autoutilitară cu lamă. 
În altă ordine de idei, în luna martie au continuat lucrările pentru creșterea eficienței energetice la clădirea Școlii Gimnaziale ”Dumitru Udrescu” din satul Bănărești. Investițiile sunt finanțate cu fonduri prin PNRR, iar în această unitate școlară învață aproximativ 100 de elevi. 
 
Podeț la Mîrțești
În viitorul apropiat, în localitate va demara o nouă investiție în infrastructură. Este vorba despre construcția unui podeț în satul Mîrțești, în punctul ”La Vișan”. Consiliul Județean Argeș a alocat autorităților locale suma de 550.000 lei pentru finanțarea proiectului. ”După aprobarea bugetului, vom demara procedurile de licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Va fi un podeț rutier care va asigura legătura gospodăriilor de peste râul Cotmeana cu restul localității. Sper ca în această vară să demarăm lucrările în satul Mîrțești”, declară primarul Laurențiu Micu.