recea 1 latBugetul localității Recea a fost aprobat în ședința de Consiliu Local din luna martie, iar partea de investiții beneficiază de fonduri consistente, grație proiectelor pentru care administrația locală a accesat finanțare externă. Astfel, investițiile aflate în lucru vor continua și anul acesta, mare parte dintre acestea urmând să fie finalizate în 2025. În buget se regăsesc și sumele alocate de Consiliul Județean pentru susținerea investițiilor locale, acestea însumând 600.000 de lei. Au fost repartizați bani pentru continuarea lucrărilor de reabilitare, extindere și schimbarea destinației fostei școli primare în Unitate Medico-Socială - 81.000 lei, pentru cofinanțarea lucrărilor de modernizare a drumurilor, prin Programul ”Anghel Saligny” - 35.000 lei, pentru cofinanțarea proiectelor de reabilitare moderată a mai multor clădiri publice (școală, două grădinițe, fosta școală din satul Goleasca) – total, 180.000 lei, pentru achiziția și montajul unor stații de reîncărcare a vehiculelor electrice - 40.000 de lei și pentru cofinanțarea proiectului de dotare a Școlii Gimnaziale Recea cu mobilier, materiale didactice și echipamente IT prin PNRR - 33.000 lei. 
Nu în ultimul rând, la solicitarea conducerii Primăriei Recea, administrația județului a alocat bani pentru realizarea documentațiilor necesare reabilitării căminului cultural din localitate. Suma distribuită este de 231.000 lei. ”Mă bucur că s-a ținut cont de solicitările noastre de finanțare și că astfel putem asigura continuitate proiectelor pe care le avem în lucru. Avem anul acesta un buget bazat pe investiții, ponderea cea mai mare având-o finanțările din programele guvernamentale și europene”, declară primarul Doru Dragu. În plus, în buget a intrat și suma rambursată prin Grupul de Acțiune Locală la achiziția buldoexcavatorului, banii ajungând în excedentul bugetar al comunei. 
Nu în ultimul rând, la finalul perioadei de acordare a bonificației de 10% la plata taxelor și impozitelor locale a atins un nivel foarte bun în comuna Recea, cu mult peste media anilor trecuți la această dată.