micesti 2Grație unui proiect cu finanțare europeană derulat de Consiliul Județean Argeș, elevii de pe raza comunei Micești beneficiază, din februarie anul acesta, de un microbuz școlar electric. Acesta se adaugă celorlalte două vehicule (pe combustibili fosili) care deservesc infrastructura de învățământ din comună. ’’Evident că ne bucură această nouă investiție în infrastructura școlară. Pentru ca microbuzul să fie funcționali, am investit și noi în două stații de încărcare electrică, ce vor deservi nu doar acest vehicul, ci orice mașină electrică. Prima stație a fost deja instalată, în vecinătatea Primăriei, urmând ca cea de a doua să fie realizată în cursul acestui an. Legat de investițiile în infrastructura școlară, intenționăm să depunem la Administrația Fondului de Mediu un proiect ce vizează eficientizarea energetică a Școlii de Centru. De asemenea, suntem în faza derulării licitațiilor privind dotarea unităților de învățământ de pe raza comunei cu echipamente IT, materiale didactice și mobilier, proiect în valoare de 11 miliarde de lei vechi, finanțat din bani europeni, prin PNNR.”, spune primarul Nicolae Olteanu.
 
Solicitări de finanțare către CJ Argeș
Administrația din Micești a solicitat Consiliului Județean Argeș ajutor financiar în vederea susținerii mai multor investiții. „Este vorba de finalizarea lucrărilor de asfaltare de la Troislav, de partea noastră de finanțare la proiectul privind introducerea canalizării în Micești și Purcăreni, de co-finanțarea la proiectul de asfaltare a 14 drumuri de interes local, cu bani europeni, prin AFIR. De asemenea, am solicitat sprijin financiar pentru realizarea extinderii conductei de gaze de la SRM-ul din Mioveni până la Purcăreni (2,4 km), un proiect extrem de important, cu o valoare pe măsură: aproximativ 12 miliarde de lei vechi.”, a detaliat Ionuț Tudorache, șeful Biroului Achiziții din cadrul Primăriei Micești.
 
Să purtați mereu în suflet spiritul primenitor al acestui anotimp, să aveți parte de o viață plină de împliniri, dragoste și armonie alături de cei dragi. La mulți ani tuturor femeilor, cu ocazia zilei de 8 Martie!
Primăria și Consiliul Local Micești

Primar, Nicolae Olteanu