Primăvara începe cu vești bune pentru comunitatea din Boteni! Conform declarațiilor primarului Vasile Leau, cât de curând, administrație locală va semna contractul de finanțare pentru înființarea unui parc fotovoltaic, prin care se va produce energie electrică ce va acoperi consumul public al localității. Tot ca noutate, după întocmirea bugetului, vor începe lucrările de modernizare a Căminului Cultural, investiție derulată prin CNI. În același timp, se lucrează la investițiile în derulare. ”Se lucrează într-un ritm foarte susținut la construirea sălii de sport, obiectiv pentru care am obținut fonduri prin Compania Națională de Investiții. Prin aceeași structură va fi demarat și proiectul privind reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural. Prin intermediul Grupului de Acțiune Locală vom achiziționa, tot curând, un tractor, necesar la diverse treburi gospodărești. Acestea sunt noutățile la capitolul investiții. În rest, continuăm și sper să finalizăm în viitorul apropiat modernizarea drumurilor - proiect derulat prin Programul „Anghel Saligny”. Continuăm, de asemenea, pașii necesari în ceea ce privește implementarea investiției ce vizează introducerea sistemului de gaze naturale în localitate și așteptăm răspunsurile la tot ce am mai depus pentru finanțare. Se anunță o perioadă bună din acest punct de vedere, al dezvoltării.”, afirmă edilul șef.
Zăpada nu a creat probleme
Zăpada abundentă căzută la mijlocul lui februarie în comună nu a ridicat probleme, datorită intervenției rapide și constante a administrației locale.
”Chiar dacă nu a mai nins în cantități mari în ultimii ani, nu ne-am dezobișnuit de iernile de altădată. Nu a fost deloc greu să asigurăm fluiditatea traficului și să prevenim orice problemă. Este foarte bine pentru agricultură că am avut zăpadă, chiar dacă a nins pentru o perioadă scurtă de timp”, a spus șeful executivului din Boteni.
Gânduri bune, sănătate, împliniri pe toate planurile tuturor doamnelor și domnișoarelor! La mulți ani, de 8 Martie!
Primăria și Consiliul Local Boteni
Primar, Vasile Leau
