schitu golesti 1 latÎncepând cu data de 3 martie, conform ordinului de începere a lucrărilor emis de administrația locală, va fi demarat proiectul privind introducerea rețelei de gaze naturale în satul Loturi din comuna Schitu Golești, proiect finanțat prin Programul guvernamental Anghel Saligny. ”Suntem primii din județ care începem un proiect prin acest tip de finanțare! Cred că toți locuitorii acestui sat așteaptă cu nerăbdare implementarea acestei investiții”, spune primarul Vasile Miriță.
Configurarea bugetului localității pe anul în curs este, de asemenea, principala preocupare a administrației în această perioadă. ”Avem un excedent, nu foarte mare, dar suficient cât să alocăm bani pentru dezvoltare, respectiv asfaltarea unor străduțe. Mai avem pe listă începerea modernizării locurilor de joacă pentru copii. În rest, continuăm proiectul de introducere a canalizării, etapa a III-a, obiectiv ce va fi finalizat în acest an. Din acest motiv am solicitat Consiliului Județean sprijin pentru partea de co-finanțare necesară. Tot la începutul acestui an vom începe și cele două proiecte de modernizare a iluminatului public, pentru care am obținut finanțare prin AFM.”, a punctat șeful executivului.
 
 
Continuă Programul „Masă sănătoasă”
În data de 20.02.2025, prin H.G. Guvernul a aprobat lista școlilor care vor beneficia în anul 2025 de Programul Național „Masă sănătoasă în școli”, inclusiv pentru comuna Schitu Golești, pentru un număr de 475 copii. În cel mult 45 zile, după bugetare și derularea procedurilor de licitație, copiii de la unitățile școlare din Schitu Golești vor beneficia în continuare de programul de acordare a pachetelor alimentare.
 
Spectacol de Dragobete
schitu 3În data de 23 februarie, la Căminul Cultural din Schitu Golești a avut loc cea de-a II-a ediție a sărbătorii de Dragobete. ”Am dorit să inițiem această manifestare pentru a promova păstrarea obiceiurilor și tradițiilor. Iată că și cea de-a II-a ediție a fost un succes și, încet, încet, învățăm să iubim la fel de mult și sărbătorile noastre, nu doar cele importate. A fost un eveniment pe placul tuturor, mai ales că artiști au fost copiii, care au pregătit scenete și cântece, și ansamblul localității”, povestește primarul Vasile Miriță.
 
Ambițioase, dinamice, harnice, emotive și eficace, ne faceți tuturor viața mai frumoasă, fie că sunteți mame, soții, iubite. La mulți ani tuturor, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii!
Primăria și Consiliul Local Schitu Golești
Primar, Vasile Miriță