recea 2 latLa Recea este în plină derulare proiectul de modernizare a drumurilor, finanțat prin Programul ”Anghel Saligny”. Este vorba despre asfaltarea a peste 9 km de drumuri comunale în satele Deagu și Recea. Gradul de realizare a lucrărilor a ajuns la un procent de 80%. Concomitent, se lucrează și la eficientizarea energetică a clădirii Școlii Gimnaziale Recea. Cu ajutorul fondurilor accesate din PNRR, administrația publică locală a reabilitat și modernizat unitatea școlară în care învață peste 200 de elevi. Lucrările la interior sunt aproape gata, iar de curând a fost realizată și anveloparea termică a clădirii. 
În altă ordine de idei, primarul localității, Doru Dragu, a participat în cursul lunii februarie la o întâlnire cu conducerea Consiliului Județean pe tema bugetului anual. ”A fost o întâlnire constructivă, ca în fiecare an, în care am prezentat necesitățile financiare și obiectivele principale de dezvoltare a localității noastre. Punctual, am solicitat sprijin pentru reabilitarea Căminului Cultural Recea, pentru finalizarea Unității Medico-Sociale, unde vor funcționa cabinetele de medicină de familie și cel stomatologic, precum și pentru cofinanțarea proiectelor derulate cu fonduri externe”, precizează edilul din Recea. 
 
Primăvara ce se-așterne să vă aducă împlinire și noroc, fericire și iubire și, nu în ultimul rând, căldura sufletească din partea celor dragi. La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Recea

Primar, Doru Dragu