raca 3 latIluminatul stradal din comuna Râca va fi modernizat cu ajutorul unui proiect pentru care administrația locală a obținut finanțare de la Administrația Fondului de Mediu. Pe stâlpii de iluminat vor fi montate 250 de lămpi de tip LED, coordonate printr-un sistem de telegestiune, investițiile urmând să conducă la eficientizarea infrastructurii de iluminat public. Este primul proiect de acest fel pentru care Primăria Râca obține finanțare, iar lucrările vor începe în scurt timp, după organizarea licitației de atribuire. În paralel, la nivel local sunt în desfășurare o serie de lucrări în cadrul clădirilor publice. Astfel, se lucrează la reabilitarea și modernizarea sediului Căminului Cultural Râca. Prima etapă constă în realizarea amenajărilor interioare (parchet, lambriuri, gresie, faianță, reparații plafoane și reamenajare scenă), iar în etapa a II-a urmează extinderea clădirii și înlocuirea ușilor de acces. Investițiile sunt realizate cu fonduri locale. Și la două foste unități de învățământ din comuna Râca se fac lucrări de reabilitare. ”La școlile Adunați și Râca Veche am înlocuit acoperișurile și acum ne ocupăm de curățenie. Urmează o serie de amenajări interioare, astfel încât să readucem clădirile în stare funcțională, pentru a le putea conferi o altă utilitate publică”, declară primarul Georgel Burcea. La începutul acestui an va fi finalizat și proiectul de modernizare a trei drumuri locale, proiect derulat prin Programul ”Anghel Saligny”. Drumurile sunt asfaltate, însă mai trebuie finalizate accesele la proprietăți, amenajarea acostamentelor și trasarea marcajelor rutiere. Nu în ultimul rând, în primăvară încep lucrările la Centrul cu Aport Voluntar (CAV) pentru colectarea deșeurilor menajere. Investiția este finanțată prin PNRR.