Modernizarea drumurilor - acesta este prioritatea numărul 1 pentru administrația din Tigveni, condusă de primărița Ramona Smeu. Pe lângă proiectul de asfaltare finanțat de Guvern prin Programul „Anghel Saligny”, investiție aproape de finalizare, a fost pregătită documentația pentru modernizarea a altor 10 km de drumuri, urmând a se identifica sursa de finanțare pentru acest nou obiectiv. ”Din totalul de circa 80 de km de drumuri, cât are localitatea, nu avem asfalt decât pe 12 km! Suntem aproape de final cu proiectul de asfaltare pe „Anghel Saligny” dar, în același timp am întocmit documentația pentru modernizarea a încă 10 km de drumuri, pentru care așteptăm să se deschidă o nouă linie de finanțare, unde să putem solicita fondurile necesare. Oamenii trebuie să știe că din fonduri proprii nu avem nicio șansă să alocăm bani pentru lucrări de acest gen.”, explică primărița din Tigveni.
Tot pentru anul acesta, conducerea Primăriei și-a propus reabilitarea Școlii Generale „Gheorghe Marinescu”. ”Este nevoie de schimbarea acoperișului, a tâmplăriei, de anveloparea clădirii. Căutăm și pentru acest obiectiv o finanțare”, spune noua șefă a executivului.
Deși în comună există rețea de apă curentă pentru fiecare gospodărie, indiferent de zonă, costurile de întreținere ale sistemului sunt extrem de ridicate. ”Serviciul de apă va trebui administrat și gestionat altfel. Avem foarte multe pompe care consumă curent electric și un tarif de doar 3 lei pe metru cub. Trebuie să găsim o soluție pentru eficientizarea consumului.”, a afirmat primărița Ramona Smeu.
În ceea ce privește rețeaua de apă uzată, această acoperă la ora actuală aproximativ 60% dintre gospodării. ”Am obținut finanțare prin AFM pentru a extinde sistemul de canalizare pe o lungime de încă 6 km și sper să demarăm această investiție cât mai curând. Așteptăm să semnăm contractul și să inițiem procedurile premergătoare implementării efective a acestui investiții”, a mai adăugat șefa Executivului din Tigveni.
