
”Încerc să fiu cât se poate de realist și să nu promit oamenilor investiții de care nu sunt sigur. Noi am depus foarte multe solicitări de finanțare pentru diverse obiective - drumuri, apă, canalizare și nu numai. Din păcate, nu putem avea certitudini în ceea ce privește succesul anumitor proiecte și de aceea nu vreau să mă lansez în a face promisiuni pe care nu le putem duce la bun sfârșit. Ceea ce pot afirma cu siguranță este că vom munci zi de zi pentru dezvoltarea localității și că vom încerca, la fel ca și până acum, să atragem finanțări, să facem investiții. De departe, cele mai importante pentru dezvoltarea localității și pentru creșterea nivelului de trai al oamenilor ar fi modernizarea infrastructurii - rutiere și de utilități. Acestea sunt baza de la care putem ulterior să ne considerăm o comună modernă. Până când nu vom avea drumuri asfaltate, apă și canalizare în toată comuna, nu avem cum să ne dezvoltăm. Nici geografia nu ne ajută din acest punct de vedere, localitatea fiind una foarte întinsă, cu o rețea de peste 80 de km de drumuri. Nu ne rămâne decât să sperăm că efortul și perseverența vor da roade și că, încet, încet, ne vom atinge aceste obiective. Important este să fim sănătoși și foarte realiști. În ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, începând de la pandemie și toate tulburările sociale, politice și economice de la nivel mondial, am reușit să ducem la bun sfârșit numeroase obiective în toate domeniile. Cheia pentru reuși este, așadar, să muncim în fiecare zi, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.”, a declarat primarul Cristian Ciobanu.
Colindele și datinilor strămoșești specifice Sărbătorilor de Iarnă să vă găsească sănătoși, la ceas de bucurie, alături de cei dragi. Sărbători fericite și un An Nou plin de împliniri!
La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Cepari
Primar, Cristian Ciobanu