Final de an cu motive de satisfacție pentru administrația publică a comunei Rătești. Se încheie p perioadă marcată de multe provocări, un an electoral zbuciumat, dar mai presus de orice, un an cu obiective realizate pentru conducerea administrativă a localității. ”Cel mai important proiect realizat în 2024 este, cu siguranță, asfaltarea drumurilor în satul Mavrodolu. Modernizarea infrastructurii de drumuri a beneficiat anul acesta și de investiția în asfaltarea DJ 702 G Căteasca - Rătești, un drum extrem de important pentru comunitatea locală. Tot anul acesta am reușit să dăm în folosință dispensarul medical din satul Furduiești, aducând astfel serviciile medicale mai aproape de cetățenii din zona respectivă. Am schimbat acoperișul Școlii Gimnaziale ”Gheorghe I.I.C Brătianu” și unitatea de învățământ este în curs de dotare, cu bani europeni, prin PNRR. Copiii și cadrele didactice vor avea parte de mobilier nou și echipamente digitale performante în sălile de clasă”, declară primarul Cornel Petrică.
În luna decembrie, atmosfera sărbătorilor de iarnă a cuprins întreaga localitate. Au fost montate instalații ornamentale în mai multe puncte de interes, iar în instituțiile publice au fost împodobiți brazii de Crăciun.
La ceas de Sărbătoare creștină, să îndrăznim să visăm și să sperăm mai mult, să credem cu tărie că anul ce va începe va fi mai rodnic și mai liniștit.