barla latÎncă un an se apropie de final, iar acesta este momentul în care reprezentanții administrației locale trag linie și fac bilanțul. Pentru comuna Bârla anul care se încheie a fost unul bun, chiar foarte bun din punct de vedere al investițiilor. Investiții care, pe fiecare an ce trece, schimbă în bine fața localității.  ”Am finalizat rețeaua de alimentare cu apă a comunei, se lucrează la sistemul de canalizare, am dotat unitățile școlare cu mobilier și aparatură cu bani din PNRR, finalizăm instalarea unui sistem de supraveghere video, sala de sport din satul Mozăceni este gata, iar pentru cel de-al doilea proiect la canalizare, derulat prin Componenta C1 a PNRR, am finalizat documentația și lucrările încep în curând. De asemenea, anul acesta am asfaltat 1,6 km de drumuri în satul Urlueni și am achiziționat un cilindru compactor pentru lucrări de întreținere a drumurilor locale, respectiv o mașină electrică pentru serviciile publice din cadrul Primăriei. Premisele sunt optimiste și pentru anul viitor, în sensul acceptării la finanțare a unor alte proiecte. Mă refer la amenajarea unui parc de panouri fotovoltaice în satul Brabeți care să susțină consumul public propriu, la un teren multifuncțional de joacă lângă Căminul Cultural Bârla și la construcția unui dispensar medical în centrul localității, pe baza unui proiect aflat pe lista-sinteză a CNI, cu dotări pentru cabinet de medicină generală și stomatologie”, prezintă primarul Gheorghe Voicu, lista obiectivelor realizate și a celor ce vor începe anul viitor. 
Finalul de an a fost dedicat și pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă. Astfel, copiii din comuna Bârla vor primi vizita lui Moș Crăciun joi, 19 decembrie, la Căminul Cultural. Încărcat cu daruri și ajutat de autoritățile locale, bătrânelul simpatic va aduce zâmbete și bucurie elevilor și preșcolarilor din localitate, care îl vor aștepta cu un spectacol de colinde. 
 
La ceas de mare sărbătoare creștină, vă urăm Sărbători minunate și un An Nou generos, cu prieteni de încredere și împliniri pe măsura viselor! Crăciun fericit! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Bârla

Primar, Gheorghe Voicu