În urma deconturilor primite de la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice și Administrației constructorul a reluat activitatea pe șantierul rețelei de canalizare din satul Groși. Astfel, în luna octombrie una din lucrările incluse în proiect - asfaltarea drumului de-a lungul căruia a fost îngropată conducta, a fost finalizată. Alte două artere din comună au fost asfaltate cu bani de la bugetul local.
Luni, 28 octombrie, în prezența prefectului Dragoș Predescu, Bebe Ivan a depus jurământul de credință în calitate de primar ales la scrutinul din iunie anul acesta. Este cel de-al șaselea mandat consecutiv pentru edilul din Băbana care, pentru perioada următoare, are pe agendă ducerea la bun sfârșit a cel puțin două proiecte majore. „Vreau să avem asfalt pe toate drumurile din comună și suntem foarte aproape de acest deziderat. Mai sunt trei străzi de reabilitat. Pentru trei dintre ele - Enăchești, Fusărești și Bâcani, am depus deja proiect la Compania Națională de Investiții și sperăm să obținem finanțarea solicitată. Cea de-a patra stradă, Strada Luncii, va fi asfaltată cu bani de la bugetul local. Al doilea proiect major este introducerea alimentării cu gaze. Deja am creat o asociere cu alte patru comune (Cocu, Cotmeana, Uda și Vedea), Ministerul Dezvoltării a alocat o parte din sumă, cu care putem demara acest proiect. Pe parcurs vor apărea cu siguranță noi surse de finanțare, în așa fel încât investiția să fie finalizată.”, explică Bebe Ivan.
