nucsoara primarComuna Nucșoara își continuă parcursul sub conducerea primarului Ion Cojocaru, care în luna octombrie a fost validat oficial în funcție pentru un nou mandat. Este cel de-al patrulea mandat consecutiv pentru edilul localității din nordul județului, unul în care proiectele și aspirațiile privind dezvoltarea comunei sunt tot mai ambițioase. ”Mulțumesc cetățenilor pentru încrederea acordată! Acest nou mandat reprezintă o responsabilitate și mai mare pentru mine. Împreună cu Consiliul Local, vom continua să punem în aplicare proiectele care vor contribui la dezvoltarea comunei Nucșoara”, a declarat primarul Ion Cojocaru

Potrivit edilului din Nucșoara, prioritățile noului mandat vizează atestarea localității ca stațiune turistică de interes local, finalizarea modernizării drumurilor locale, finalizarea PUG-ului localității și, nu în ultimul rând, suplimentarea sursei de apă în comună, prin forarea unor puțuri cheson, întrucât actualele izvoare nu mai fac față consumului. 
Pe de altă parte, în această perioadă continuă lucrările de modernizare a drumurilor în satul Slatina, conform proiectului derulat prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny”. Potrivit conducerii Primăriei Nucșoara, lucrările sunt în grafic și vor fi finalizate anul viitor.