gherzanManagerul Școlii „Lexford Castel”, Cătălin Gherzan, a fost numit președintele Filialei Argeș a Partidului „România în Acțiune”, formațiune politică nouă, care și-a declarat susținerea pentru candidatul independent Mircea Geoană în cursa acestuia pentru Palatul Cotroceni.
Potrivit lui Cătălin Gherzan, „România în Acțiune” nu este un simplu partid, ci o organizație animată de oameni cu atitudine, în care faptele iau locul vorbelor. Proiectul politic al partidului urmărește, printre altele, implementarea unor măsuri concrete pentru o educație de calitate, descentralizarea și profesionalizarea instituțiilor publice, elaborarea unor strategii în politica externă care să poziționeze România pe axa țărilor cu viziuni de dezvoltare și siguranță pe termen lung.
„Îmi doresc în primul rând o țară cu mai puține numiri politice la vârful instituțiilor publice, o țară în care să lăsăm loc profesioniștilor, specialiștilor. O țară complet descentralizată politic în funcțiile importante din instituțiile statului!”, spune Cătălin Gherzan, cel care și-a depus candidatura la Senat din partea Partidului „România în Acțiune”.