Recent, la Micești a fost finalizat proiectul de reabilitare a iluminatului public stradal pe Drumul Național 73 și la Valea Teascului, investiție în valoare de peste 2,5 miliarde de lei vechi, finanțată cu bani europeni, prin AFIR. Au fost montați 32 de noi stâlpi de tensiune și 105 lămpi eficiente energetic. Cât de curând vor demara lucrările la un nou proiect vizând iluminatul stradal.
„Noul proiect, aflat în faza organizării licitației care să stabilească executantul, este finanțat prin Agenția Fondului de Mediu și presupune montarea în comună a 230 de lămpi eficiente din punct de vedere energetic și luminotehnic. Proiectul include și un sistem de telegestiune prin care fiecare lampă poate fi controlată individual, poate fi comandată pornirea, oprirea ori reducerea fluxului luminos, detectarea avariilor etc. De asemenea, sistemul are în componența sa și un program de dimming, pentru sporirea eficienței energetice și reducerea costurilor aferente cu energia electrică. Concret, se reduce fluxul luminos în intervale cu trafic redus și în absența, aproape în totalitate, a traficului pietonal”, explică primarul Dumitru Voicu.
O altă investiție extrem de utilă comunității, finanțată din bani europeni, prin PNNR, este amenajarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, în zona Zăvoi-Prundiș. Procedurile de achiziție a proiectării și execuției obiectivului au fost finalizate, astfel că lucrările vor începe cât de curând. La acest centru, cetățenii comunei pot aduce deșeuri care nu sunt preluate de firma care asigură salubrizarea localității: deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre de animale, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții și demolări.
Nu în ultimul rând, de ceva timp a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la proiectul ce vizează amenajarea de piste de biciclete, pe o lungime de 6,8 km, în satele Micești și Purcăreni, astfel că antreprenorul care a câștigat licitația privind execuția este așteptat să se apuce de treabă.
