ratestiÎn luna august au avut loc mai multe incendii de vegetație care au afectat câteva zeci de hectare din islazurile comunei Rătești. Flăcările au fost intensificate de temperaturile ridicate și vegetația uscată, și amenințau să ajungă la culturile agricole. De asemenea, alte două incendii au avut loc într-o gospodărie, respectiv la o mașină. În cazul primului, flăcările au distrus o anexă a casei de locuit, iar autoturismul a ars în totalitate. ”S-au înregistrat patru incendii în două zile. Din fericire au fost doar pagube materiale, dar se pot întâmpla lucruri grave. Focul în spații deschise este strict interzis, iar cetățenii trebuie să respecte recomandările autorităților”, declară primarul Cornel Petrică

Asfalt la Mavrodolu
În ceea ce privește proiectele administrației publice locale, cel mai important dintre acestea - asfaltarea drumurilor din satul Mavrodolu, se apropie de finalizare. ”Mai avem circa 10% de lucru, putem spune că suntem în etapa de finalizare a lucrărilor. Mai sunt de finisat acostamentele cu piatră de pe marginea drumului și de trasat marcajele rutiere. În toamnă vom face recepția lucrărilor”, precizează edilul din Rătești. 
 
Canalizare în două sate
Un alt proiect derulat prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny”, înființarea rețelei de canalizare în satele Tigveni și Pătuleni, intră în etapa licitației pentru execuția lucrărilor. Totodată, autoritățile din comuna Rătești își propun ca în următoarea perioadă să deruleze lucrări de reabilitare a dispensarului medical din satul Nejlovelu. Acesta este cel de-al treilea dispensar de pe raza localității, alături de cele din Rătești și Furduiești.